AFIR lansează Ghidul Consultativ de Finanțare pentru Modernizarea Liceelor Agricole

AFIR lansează Ghidul Consultativ de Finanțare pentru Modernizarea Liceelor Agricole
Cuprins

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a făcut publică versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru proiectul „ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII LICEELOR CU PROFIL AGRICOL”. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de internet a AFIR, în secțiunea Comunicare – Dezbatere publică.

Potrivit informațiilor publicate, această versiune a Ghidului va fi implementată în viitorul apel de proiecte, după finalizarea primului apel din data de 20.10.2023 și identificarea unor sume disponibile. 

Consultarea publică a documentului va dura 12 zile calendaristice de la data publicării, iar toți cei interesați pot trimite propuneri și observații la adresa de e-mail consultare@afir.info.

După încheierea perioadei de consultare, AFIR va analiza toate observațiile primite și le va comunica către Ministerul Educației. Odată finalizată această etapă, va fi publicată versiunea finală a Ghidului, pentru ca solicitanții de finanțare să își poată pregăti documentația necesară pentru depunerea cererilor.

Valoarea maximă eligibilă a bugetului unui proiect este de 650.000 de euro, fără TVA. Finanțarea pentru aceste proiecte vine din fonduri europene, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Investiția 7 – Transformarea liceelor agricole și Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Componenta 15 – Educație.

Pentru accesarea documentului și pentru mai multe informații, puteți vizita secțiunea dedicată dezbaterii publice pe site-ul AFIR sau accesând acest link