ANSVSA urmărește Prevenirea Toxiinfecțiilor Alimentare înaintea Sărbătorilor Pascale prin Controale Riguroase!

ANSVSA urmărește Prevenirea Toxiinfecțiilor Alimentare înaintea Sărbătorilor Pascale prin Controale Riguroase!
Cuprins

În pregătirea pentru sărbătorile Pascale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin Direcțiile Sanitare Veterinare Județene, a dispus intensificarea controalelor pentru asigurarea igienei și siguranței alimentelor. Aceste măsuri vizează în special alimentele de origine animală, având în vedere creșterea tradițională a consumului în această perioadă.

Echipele de control se vor concentra pe verificarea condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate alimentele, inclusiv carnea de miel, ouăle, peștele, produsele din pește, produsele de panificație și alte alimente de origine animală și non-animală. În plus, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, se va monitoriza și transportul animalelor vii pentru a asigura conformitatea cu standardele sanitare veterinare.

Carnea de miel va fi admisă la comercializare doar dacă provine din unități de abatorizare autorizate și este însoțită de documente corespunzătoare. Persoanele care sacrifică porci în gospodăriile proprii sunt sfătuite să consulte un medic veterinar pentru examenul trichineloscopic și pentru predarea crotaliei auriculare a animalului.

În cazul în care controalele relevă abateri de la normele legale, medicii veterinari oficiali vor aplica sancțiuni contravenționale și vor lua măsuri precum confiscarea produselor neconforme sau suspendarea activității până la remedierea deficiențelor.

În contextul creșterii comerțului online cu alimente, se atrage atenția consumatorilor să verifice autorizația sanitară veterinară a producătorilor/furnizorilor înainte de a face orice achiziție online. Această verificare poate fi realizată prin consultarea paginii web a DSVSA din județul respectiv.

În perioada 22 aprilie – 03 mai, DSVSA Giurgiu va asigura permanența la sediul Circumscriptiilor Sanitare Veterinare Oficiale, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon pentru sesizarea nerespectării normelor sanitare veterinare și a siguranței alimentelor sunt afișate la sediul fiecărei circumscriptii sanitare veterinare oficiale din județ.

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic stiri agricole actualizate, ce au ca scop informarea corectă cu privire la schimbările din acest sector.