Atacul Șoarecilor de Câmp la Culturile Agricole

Atacul Șoarecilor de Câmp la Culturile Agricole
Cuprins

În ultimii ani, fermierii se confruntă frecvent cu o problemă majoră: creșterea populației de rozătoare. Mulți dintre ei atribuie acest fenomen practicilor de agricultură conservatoare. 

Șoarecele de câmp (Microtus arvalis Pall.) este specia predominantă, care a fost particular de vizibilă în ultimii doi ani în diferite regiuni ale țării.

Șoarecele de câmp – Caracteristici

Aceste rozătoare sunt erbivore și se alimentează cu o varietate de plante, inclusiv rădăcini, rizomi, tuberculi și semințe. Ele au trei obiective fundamentale: reproducerea, consumul de material vegetal proaspăt și evitarea prădătorilor. 

Din acest motiv, șoarecii de câmp aleg să se ascundă și să devină greu de observat, căutând adăpost și protecție în vizuini subterane și în zone cu vegetație densă, pentru a se feri de prădători.

Cum putem identifica Atacul de Șoareci?

Șoarecii de câmp, cunoscuți științific ca “Microtus arvalis”, locuiesc în rețele subterane ce pot atinge adâncimi de până la 35 de centimetri. Pe terenurile agricole, singurele indicii ale prezenței lor sunt gurile de acces vizibile la suprafață. 

O singură rețea poate include multiple astfel de intrări și, de asemenea, zone unde vegetația este absentă din cauza activității lor. Impactul lor asupra culturilor poate varia, însă se observă că la o concentrație de 50 de rețele pe hectar, daunele devin notabile. 

Din nefericire, numărul de cercetători dedicati exclusiv prevenirii și combaterii efectelor dăunătoare ale rozătoarelor asupra culturilor agricole este în scădere, la fel și proiectele de cercetare axate strict pe această problemă.

În cadrul practicilor agricole care respectă diversitatea biologică, un hectar de teren poate tolera, în mod ideal, până la 500 de rozătoare.

Șoarecii de câmp se disting prin corpul lor compact, având o lungime medie de 8,5-12 cm și o greutate cuprinsă între 15 și 40 de grame. Blana acestora prezintă nuanțe de maro-cenușiu, existând variații notabile între diferitele specii. 

Efectele provocate de Atacul de Șoareci

Daunele aduse culturilor extinse de toamnă, cum ar fi rapița, grâul, orzul, mazărea proteică, lucerna și trifoiul, precum și cele de primăvară, inclusiv soia, năutul, porumbul, sunt produse de alimentația constantă a rozătoarelor. Aceștia rod plantele până la nivelul gulerului, punctul unde acestea cresc din sol, compromițând astfel capacitatea plantelor de a se regenera.

Monitorizarea Atacurilor de Șoareci

Rozătoarele se înmulțesc rapid în zonele unde solul rămâne nearat, oferindu-le astfel posibilitatea de a-și păstra intacte galeriile subterane și accesul la resturi vegetale, care le asigură un habitat sigur și izolat sub vegetație. Acest fenomen este influențat semnificativ de perioada și modul de efectuare a lucrărilor agricole.

Prin urmare, este esențial să monitorizăm atent pierderile de boabe în timpul recoltării și să asigurăm că utilajele folosite, în acest caz combinele agricole, lasă cât mai puțin material organic pe câmp. 

De asemenea, este esențial să ajustăm înălțimea de tăiere a plantelor și să combatem eficient buruienile cu rizomi care pot invada culturile, printre care se numără specii ca Costreiul, Pirusul târâtor, Stuful și alte buruieni invazive.

Populațiile de rozătoare beneficiază de pe urma unui mediu bogat în hrană și condiții meteorologice favorabile în sezoanele mai blânde, cum ar fi toamna și iarna, facilitând astfel o creștere rapidă a acestora.

Este important să considerăm faptul că supraviețuirea puilor de rozătoare poate fi grav afectată, atingând un procent de până la 80% mortalitate în primele luni, mai ales în condiții de resurse alimentare scăzute și prezență ridicată a prădătorilor. O colonie de șoareci de câmp activă se poate extinde în căutarea hranei pe o rază de 3 până la 4,5 metri de la locul lor de adăpost, condiționat de disponibilitatea alimentației.

Un prim pas important în prevenirea potențialelor daune cauzate de rozătoare este inspectarea atentă a terenurilor, în special a perimetrelor acestora, cu aproximativ 30 – 40 de zile înainte de începerea semănatului. Pentru culturile de rapiță, inspecțiile ar trebui realizate după 20 iulie, în timp ce pentru cereale și mazărea proteică semănată toamna, controlul ar trebui efectuat la începutul lunii septembrie.

Monitorizarea ar trebui concentrată pe identificarea coloniilor de rozătoare și a vizuinilor active. Verificările inițiale trebuie să se orienteze către zonele cu drenaj eficient și sol bine aerat. De regulă, în zonele înalte ale câmpului, unde iarba apare mai verde și mai densă, sunt situate coloniile. Acesta este un indiciu vizual important, deoarece urina și excrementele rozătoarelor ajută la fertilizarea solului în acele locuri, ceea ce favorizează o vegetație mai sănătoasă și mai verde.

Este esențial să reținem că la momentul efectuării verificării, un număr de 12 sau 13 colonii active pe hectar indică atingerea pragului critic, moment în care trebuie planificate măsuri de control și prevenție pentru a evita daunele viitoare.

Prevenirea și Combaterea Atacurilor

Când șoarecii de câmp încep să fie o problemă majoră pentru culturi, este esențial să-i gestionăm ca pe orice alt dăunător. Acest lucru presupune elaborarea și implementarea unui plan de management dedicat pentru a diminua și elimina potențialele prejudicii cauzate de aceste rozătoare, prin anticiparea situațiilor problematice.

O metodă inițială de prevenție include utilizarea erbicidelor totale, cum ar fi Glifosatul, care trebuie aplicate cu aproximativ o lună înainte de semănatul culturilor. Aceasta strategie poate limita eficient sursele de hrană ale șoarecilor de câmp, forțându-i să migreze în căutarea altor zone cu resurse alimentare noi, astfel evitându-se infestarea culturilor agricole.

O altă soluție ar putea fi utilizarea unei plante perene, cum ar fi Coroniștea, care funcționează ca un cover-crop. Datorită rezistenței sale la secetă și naturii sale invazive, această plantă ajută la îmbogățirea solului cu nutrienți prin simbioza sa cu cianobacterii din genurile Nostoc, care fixează azotul. Răspândirea rapidă a rădăcinilor robuste ale Coroniștei poate acoperi extensiv solul, inhibând creșterea altor specii de plante și creând un mediu neprielnic pentru rozătoare.

Este important de menționat că, pe lângă aceste metode, pe piață există și o varietate de rodenticide disponibile sub diverse forme, cum ar fi pelete, granule, bulgări sau fulgi de cereale, toate având ingrediente active specifice. 

Aceste produse sunt autorizate la nivel național și european, dar utilizarea lor trebuie abordată cu precauție pentru a evita efectele negative asupra faunei sălbatice din proximitate și pentru a preveni problemele legale asociate cu tratamentul extins al terenurilor agricole.

Astfel, atacurile de șoareci, gestionate corect și din timp, pot fi minimizate suficient astfel încât culturile agricole să nu sufere pierderi foarte mari. De ținut minte totuși, faptul că atacul șoarecilor necesită răbdare, și mai ales metode eficiente de prevenție încă dinainte de semănat.