Fermierii din Sectorul Zootehnic au Primit Ajutorul de 100 de Euro

Fermierii din Sectorul Zootehnic au Primit Ajutorul de 100 de Euro
Cuprins

În completarea informațiilor furnizate ieri, 23 mai, de către ministrul Agriculturii Florin Barbu, acesta a revenit cu noi vești privind plățile de 100 de euro/ha, respectiv 100 euro/UVM pentru sectoarele suin și avicol.

Suma plătită este de 322.571.806,13 lei, fiind acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), astfel:

  • 141.305.024,56 lei pentru sectorul suine unui număr de 234 beneficiari;
  • 181.266.781,57 lei pentru sectorul avicol unui număr de 349 beneficiari.

Cuantumul ajutorului de stat este de:

  • 100 euro/UVM pentru capacitatea de producţie suine la îngrăşat şi/sau animale de reproducţie, respectiv scoafe şi/sau scrofiţe montate;
  • 100 euro/UVM pentru capacitatea de producţie pui de carne, pui de curcă, găini reproducţie rase grele şi/sau tineret de reproducţie, găini ouătoare şi/sau tineret de înlocuire, precum şi pui de găină eclozionaţi şi/sau pui de curcă eclozionaţi.

Ajutorul de stat destinat crescătorilor de suine a fost calculat prin înmulţirea capacităţii de producţie în condiţii minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrăşat şi/sau animale de reproducţie (scroafe şi/sau scrofiţe montate) cu cuantumul de 100 euro/UVM.

Ajutorul de stat destinat crescătorilor de păsări a fost calculat prin înmulţirea capacităţii de producţie în condiţii minime de bunăstare, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini reproducţie rase grele şi/sau tineret de reproducţie, găini ouătoare şi/sau tineret de înlocuire, precum şi pui de găină eclozionaţi şi/sau pui de curcă eclozionaţi, cu cuantumul de 100 euro/UVM.

De asemenea, valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei pentru 1 euro.