Modificări la Regulamentul European pentru Subvenționarea Fermierilor!

Modificări la Regulamentul European pentru Subvenționarea Fermierilor!
Cuprins

Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, a anunțat miercuri că a propus Comisiei Europene o modificare a regulamentului care ar permite fermierilor să achiziționeze animale cu o subvenție de 70% din partea Uniunii Europene și o contribuție de 30% din partea beneficiarului.

„Pe data de 27 am solicitat Comisiei Europene modificarea regulamentului astfel încât să putem subvenționa achiziționarea de matcă de animale pe fonduri europene. Lucrul acesta înseamnă că fermierii vor putea să își achiziționeze un efectiv de animale cu 70% subvenție de la Uniunea Europeană și 30% contribuția beneficiarului”, a declarat Barbu în cadrul emisiunii România Politică de la Prima News.

Ministrul a subliniat că această inițiativă reprezintă o premieră pentru România de la aderarea sa la Uniunea Europeană. „Așa cum am reușit inclusiv modificarea regulamentului ca fermierii să nu mai lase pârloagă, sunt convins că voi reuși să modific și acest regulament”, a adăugat el.

Florin Barbu a mai menționat că Ministerul Agriculturii are un plan ambițios pentru următorii ani, care include achiziționarea a 100.000 de juninci pentru sectorul zootehnic, atât pentru vaca de lapte cât și pentru vaca de carne, 165.000 de scroafe pentru reproducție, și creșterea anuală a efectivului de ovine cu un milion.